De pe scena au coborat pe caldaram umbre rosii, fum de seara si miros de abur varatico-tomnatic, printre oameni, printre glasuri, si se pierd pe trotuare, unii mai actori ca altii, oameni si oameni, intr-o noapte alba...
In noaptea asta Iadul a urcat pe strazi ca sa faca zi cu facliile lui rosii si si-a adus cu el toti saltimbancii.
Spectacol de lumini si focuri se dezmateaza in fata noastra, asa cum stam cu totii, zgaiti la unison. Isi fac loc acrobati pe picioroange, caci daca e circ, circ sa fie!... Si de parca flacarile nu ar fi de ajuns, blitzuri clipocesc ca licuricii, viitoare poze numai bune de aratat la prieteni.
Muzee deschise, teatre doldora de piese, show de skate in parcuri, arta urbana pe pereti, motiv bun de betie si de colindat pe strazi, de la Unirii la Romana, de la Manuc in Fabrica, din Kisselef pana la Motoare...
In noaptea asta Bucurestiul lumineaza. Aplaudam cu totii, radem cu totii la aceleasi glume, intindem cu totii gaturile ca sa prindem replicile actorilor... In noaptea asta suntem toti la fel: niste copii la un spectacol de papusi. Nu ma mai deranjeaza nici ca e septembrie, nici ca o duduie platinata ma loveste cu geanta si mi se aseaza in fata, nici ca multimea ma impinge de colo-colo incat habar n-am si nici nu vreau sa stiu unde ajung pana in zori, nici mizeria care stiu ca o sa ramana pe strazi in urma noastra... Imi doresc in soapta sa nu se termine noaptea asta nicicand!
Pana si Casa Poporului lumineaza mai tare. Ca o matroana, face pe gazda cu noi si se intinde portocalie si lasciva pe tot fundalul.
Un microfon anunta ceea ce nu vroiam sa aud. Si in curand urmeaza ceea ce nu-mi doream sa vina: artificiile. Artificiile nu imi plac pentru ca aduc mereu finalul. Doua, trei, cinci minute in care norodul isi da capetele pe spate, arata cu degetul, scoate interjectii, si apoi va fi gata... Si apoi?
Nu-i nimic, Bucuresti! Azi e ziua ta, trebuie sa zambim! Si tu oricum ai sa stralucesti, cu sau fara risipa de lumina! Si sa stii ca n-am nevoie de o noapte alba ca sa-mi dau seama ca aici timpul se opreste in loc in fiecare seara!
Bcuresti imi esti drag ,dar aici e o problema ,ai inima sfasiata ,te-au darmat de-au desfigurat ,te-au demolat ,mi-e mie dor de tine asa cum erai inainte ,cu aleile tale din Lipscani ,cu cladirile tale vechi si pline de istorii si enigme de acele promenade ,la lumina felinarelor ,de madamele cu iz de frantuzoaice ce stateau la Capsa si Gambrinus ,mi-e dor de Nenea Iancu si de ale sale istorisiri .Ma uit agale cand merg pe strada si imi imaginez acele vremuri ,dar nu reusesc sa vad nimic ,zaresc doar oamenu grabiti ,grotesc si kitch la tot pasul ,as vrea sa reinvi si sa fi ceea ce ai fost odata si anume Micul nostru Paris din Romanica ...pitoreasca.
RăspundețiȘtergereUn oras care nu poate fi o geografie sacra decat pentru cei nebuni care incearca sa-l inteleaga pentru ca ii apartin lui. Subscriu astei definitii si eu.
RăspundețiȘtergere