marți, 22 septembrie 2009
joi, 27 august 2009
sâmbătă, 25 iulie 2009
miercuri, 15 iulie 2009
sâmbătă, 6 iunie 2009
miercuri, 3 iunie 2009
marți, 2 iunie 2009
duminică, 17 mai 2009
sâmbătă, 16 mai 2009
Prima Zadarnica Poezie
Nu ti-am scris nicicand.
Abia acum, cand mi-ai ramas numai in gand,
M-am decis a-ti scrie.
E prima zadarnica poezie.
Ma plimbam azi-dimineata pe o raza
si ascultam cum canta vantul.
Mi te-am adus aminte,
fara sa stiu ce e cu mine,
fara sa vreau sa-mi tin in lanturi gandul.
N-am sa-ti mai scriu nicicand,
Chiar daca mi te mai intorci in gand.
Si nimeni n-are s-o mai stie.
E ultima mea zadarnica melancolie.
duminică, 10 mai 2009
joi, 7 mai 2009
Oameni Fara Doar si Poate
Se intampla o data. Ii vezi... si-atat.
Sunt oameni fara chip. E prietenul prietenului prietenului tau, cu care faci cunostinta pe strada; e vanzatoarea din Berceni; e colegul de bancheta din tren; prietena verisorului; un coleg de liceu; sunt miile de oameni cu care imparti metroul zi de zi. Pentru un singur moment, unul singur, respirati acelasi aer. In mintea ta nu au chip... doar trasaturi vagi. Cam asa cum se intampla cu visele.
Apoi mai sunt oamenii fara nume. Cu astia e mai nasol. De fiecare data te pun in ipostaza jenanta de a te intalni cu ei si de a nu stii de unde sa ii iei. Iti zambesc larg, te intreaba ce mai faci, daca mai ai acelasi/ aceeasi iubit(a), daca mai lucrezi in acelasi loc... Si in tot timpul asta tu stai si te intrebi de unde Dumnezeu stie atatea lucruri despre tine... si scormonesti prin memorie ca intr-un sac cu vechituri si nu reusesti sa dai decat raspunsuri optimiste, cu un zambet tamp pe fata si sa intrebi, din politete, acelasi lucru.
Oamenii fara glas sunt cei mai de treaba. Dar sunt misteriosi si tristi. Si fac din tine un mare frustrat. De data asta iti aduci aminte clar: loc, zi, circumstante, miscarea astrelor pe cer. Dar cu ei nu poti sa schimbi doua vorbe. Desi ai vrea. Iti plac. Macar de-ai stii cum ii cheama! Si totusi... ar fi asa penibil...
Cu oamenii fara tara e amuzant. Te intalnesti cu ei unde nici cu gandul nu gandesti... si cand ti-e lumea mai draga! Desi stati la doua strazi distanta, nu v-ati intalnit de doi ani. Si cand fugi la mare ca sa te eliberezi... poc! Cand te distrezi mai abitir si zici ca aici chiar n-are cine sa te cunoasca... cioc, cioc! pe umar, un zambet cat toata fata... si corabiile s-au dus la fund!
Cheers to you, all the shapeless, faceless, young and restless people in my life! Espero veros cuanto antes! Vous etes mes amis inconnus e gosto muito de voces... lontano o vicino, fara doar si poate!
Narod, persone, populli, xopa, gent, ljudi, mennesker, lide, mensen, people, inimesed, mga tao, ihmiset, gens, xente, Leute, emberek, orang-orang, laudis, zmones, nies, folk, ludzie, pessoas, oameni, l'udia, ljudje, gente, manniskor, insanlar!!!
Sunt oameni fara chip. E prietenul prietenului prietenului tau, cu care faci cunostinta pe strada; e vanzatoarea din Berceni; e colegul de bancheta din tren; prietena verisorului; un coleg de liceu; sunt miile de oameni cu care imparti metroul zi de zi. Pentru un singur moment, unul singur, respirati acelasi aer. In mintea ta nu au chip... doar trasaturi vagi. Cam asa cum se intampla cu visele.
Apoi mai sunt oamenii fara nume. Cu astia e mai nasol. De fiecare data te pun in ipostaza jenanta de a te intalni cu ei si de a nu stii de unde sa ii iei. Iti zambesc larg, te intreaba ce mai faci, daca mai ai acelasi/ aceeasi iubit(a), daca mai lucrezi in acelasi loc... Si in tot timpul asta tu stai si te intrebi de unde Dumnezeu stie atatea lucruri despre tine... si scormonesti prin memorie ca intr-un sac cu vechituri si nu reusesti sa dai decat raspunsuri optimiste, cu un zambet tamp pe fata si sa intrebi, din politete, acelasi lucru.
Oamenii fara glas sunt cei mai de treaba. Dar sunt misteriosi si tristi. Si fac din tine un mare frustrat. De data asta iti aduci aminte clar: loc, zi, circumstante, miscarea astrelor pe cer. Dar cu ei nu poti sa schimbi doua vorbe. Desi ai vrea. Iti plac. Macar de-ai stii cum ii cheama! Si totusi... ar fi asa penibil...
Cu oamenii fara tara e amuzant. Te intalnesti cu ei unde nici cu gandul nu gandesti... si cand ti-e lumea mai draga! Desi stati la doua strazi distanta, nu v-ati intalnit de doi ani. Si cand fugi la mare ca sa te eliberezi... poc! Cand te distrezi mai abitir si zici ca aici chiar n-are cine sa te cunoasca... cioc, cioc! pe umar, un zambet cat toata fata... si corabiile s-au dus la fund!
Cheers to you, all the shapeless, faceless, young and restless people in my life! Espero veros cuanto antes! Vous etes mes amis inconnus e gosto muito de voces... lontano o vicino, fara doar si poate!
Narod, persone, populli, xopa, gent, ljudi, mennesker, lide, mensen, people, inimesed, mga tao, ihmiset, gens, xente, Leute, emberek, orang-orang, laudis, zmones, nies, folk, ludzie, pessoas, oameni, l'udia, ljudje, gente, manniskor, insanlar!!!
sâmbătă, 2 mai 2009
vineri, 1 mai 2009
Lipscani
Un arhitect gaseste o placuta albastra mancata de rugina pe care candva statea scris mandru "Strada Smardan". Isi freaca barba, ridica dintr-o spranceana, arunca placuta si priveste cum se inalta cladirea lui de sticla. Doi batranei se opresc si suspina, cu ochii la noul colos pe care nu il recunosc: "Ce-au facut din tineretea noastra?"
Acasa, arhitectul isi intreaba batrana mama: "Mama, cum era Strada Smardan?" Batrana il sageata cu privirea. Fiul ei e unul dintre cei care i-au ucis amintirile.
"De ce vrei sa stii? Acum nu mai conteaza. Lipscaniul nu se povesteste. Lipscaniul a murit."
Pentru ca barbatul staruie, femeia continua, cu privirea pierduta pe geam, povestind mai mult pentru ea:
"Eu ma pierdeam mereu pe stradutele alea. Cateodata intentionat. Pe Lipscani mergeai daca vroiai sa iti lasi sufletul sa respire. Sau daca tanjeai dupa o noapte de pierzanie. Daca aveai nevoie de muzica buna si de oameni frumosi. Locul nu era neaparat frumos cand eram eu tanara. Cladirile stateau sa cada si erau locuite de oameni dubiosi. Pe dalele de piatra iti rupeai picioarele, sobolani cat pisicile iti taiau calea, erau multe colturi intunecate si urat mirositoare. Dar Lipscaniul era o fiinta. Strazile lui erau vene prin care curgea viata. Viata pura si nemascata, viata exact asa cum e ea. Lipscaniul era sincer si noi il iubeam pentru ca nu se impopotona cu lumini si firme sclipitoare. Oricine era binevenit. Unii veneau din placere, altii doar ca sa invete. Erau locuri in care pierdusera nopti si parintii nostri, si in care inca se mai spargeau pahare, timpane, unde curgeau rauri de bere si tot felul de substante interzise. Erau cluburi precum "Fire" sau "Club A" in care mirajul noului venit tinea cam doi ani. Dupa care ii cadea in dizgratie. Noul venit era acum vechi si spunea ca clubul si-a pierdut din farmecul de alta-data. Dar noi-veniti soseau mereu. Si cluburile astea au rezistat zeci de ani. Pe langa astea, puteai sa alegi mereu altceva. Si pe o singura noapte puteai scoate un cocteil de alternativ, reggae, metal, punk, muzici interbelice, Drum & Bass si breakbeat... habar n-aveti voi azi!
Vara stateam la "Arcade", "La Prieteni" si in "Valea Regilor". Iarna mergeam in "Amsterdam" sau ne sufocam de caldura in "Expirat". Daca vroiam atmosfera excentrica, lume colorata si muzica de soi, apoi aveam puzderie: "Cool Cat", unde ne contopeam cu desenele de pe pereti; "Interbelic", unde barmanii nu te lasau sa pleci. Si-apoi locuri unde nu rezistai daca nu iti placea muzica: "Suburbia", "Lucky 13", "Revenge"...
In duminicile insorite de primavara, mergeam la cofetaria aia scumpa... nu mai stiu cum se numea... si mancam inghetata. Mai mergeam si la film, desi nu ma dadeam in vant dupa cinematografe. Ironic, Teatrul de Comedie era pe Lipscani...
Si cate ar mai fi de povestit... Dar, fiule, Lipscaniul se traieste! Acum in Bucuresti bate o inima artificiala, sa stii! Sub dale de piatra au fost ingropate vise, amintiri, tinerete... Si vreunul din excavatoare va gasi probabil sub mormane de moloz urma noptilor de ratacire, a diminetilor mahmure, a verii fara sfarsit..."
Acasa, arhitectul isi intreaba batrana mama: "Mama, cum era Strada Smardan?" Batrana il sageata cu privirea. Fiul ei e unul dintre cei care i-au ucis amintirile.
"De ce vrei sa stii? Acum nu mai conteaza. Lipscaniul nu se povesteste. Lipscaniul a murit."
Pentru ca barbatul staruie, femeia continua, cu privirea pierduta pe geam, povestind mai mult pentru ea:
"Eu ma pierdeam mereu pe stradutele alea. Cateodata intentionat. Pe Lipscani mergeai daca vroiai sa iti lasi sufletul sa respire. Sau daca tanjeai dupa o noapte de pierzanie. Daca aveai nevoie de muzica buna si de oameni frumosi. Locul nu era neaparat frumos cand eram eu tanara. Cladirile stateau sa cada si erau locuite de oameni dubiosi. Pe dalele de piatra iti rupeai picioarele, sobolani cat pisicile iti taiau calea, erau multe colturi intunecate si urat mirositoare. Dar Lipscaniul era o fiinta. Strazile lui erau vene prin care curgea viata. Viata pura si nemascata, viata exact asa cum e ea. Lipscaniul era sincer si noi il iubeam pentru ca nu se impopotona cu lumini si firme sclipitoare. Oricine era binevenit. Unii veneau din placere, altii doar ca sa invete. Erau locuri in care pierdusera nopti si parintii nostri, si in care inca se mai spargeau pahare, timpane, unde curgeau rauri de bere si tot felul de substante interzise. Erau cluburi precum "Fire" sau "Club A" in care mirajul noului venit tinea cam doi ani. Dupa care ii cadea in dizgratie. Noul venit era acum vechi si spunea ca clubul si-a pierdut din farmecul de alta-data. Dar noi-veniti soseau mereu. Si cluburile astea au rezistat zeci de ani. Pe langa astea, puteai sa alegi mereu altceva. Si pe o singura noapte puteai scoate un cocteil de alternativ, reggae, metal, punk, muzici interbelice, Drum & Bass si breakbeat... habar n-aveti voi azi!
Vara stateam la "Arcade", "La Prieteni" si in "Valea Regilor". Iarna mergeam in "Amsterdam" sau ne sufocam de caldura in "Expirat". Daca vroiam atmosfera excentrica, lume colorata si muzica de soi, apoi aveam puzderie: "Cool Cat", unde ne contopeam cu desenele de pe pereti; "Interbelic", unde barmanii nu te lasau sa pleci. Si-apoi locuri unde nu rezistai daca nu iti placea muzica: "Suburbia", "Lucky 13", "Revenge"...
In duminicile insorite de primavara, mergeam la cofetaria aia scumpa... nu mai stiu cum se numea... si mancam inghetata. Mai mergeam si la film, desi nu ma dadeam in vant dupa cinematografe. Ironic, Teatrul de Comedie era pe Lipscani...
Si cate ar mai fi de povestit... Dar, fiule, Lipscaniul se traieste! Acum in Bucuresti bate o inima artificiala, sa stii! Sub dale de piatra au fost ingropate vise, amintiri, tinerete... Si vreunul din excavatoare va gasi probabil sub mormane de moloz urma noptilor de ratacire, a diminetilor mahmure, a verii fara sfarsit..."
luni, 13 aprilie 2009
Bate Vant De Dor De Duca
Bate vant de dor de duca,
Sufletul mi-e o naluca,
Si-i dau ghes sa fuga-n zare,
Pana s-o opri la mare.
Suflete, pungas cum esti,
Parca vad ca reusesti
Sa-ti gasesti iarasi pereche
Vara asta-n Vama Veche!
Sa nu-mi plangi apoi pe umar,
Si sa nu ma faci sa numar
Iarasi zilele de iarna,
Cum imi faci vara de vara!
Suflet mic si aiurit,
Du-te daca ti-ai dorit...
Du-te iar la marea ta
Si vorbeste iar cu ea...
Eu raman in capitala
Asteptand pana la vara...
Si apoi, cu toata tara,
Vin sa imi revendic marea!
duminică, 12 aprilie 2009
sâmbătă, 4 aprilie 2009
I-auzi, i-auzi!
Stiu ca voi fi nedreapta si xenofoba. Dar nu pot sa imi suprim sentimentele de profund dezgust atunci cand pentru mai mult de jumatate de zi, sambata, casa imi este inundata de niste sunete pe care imi doresc din suflet sa nu le fi aflat nimeni vreodata. Atata lipsa de sens, de vreo satisfactie - orisicare - ma face sa cred ca cei care asculta astfel de tanguieli sunt nebuni si suferinzi. Dar eu sunt rea si nu, nu imi provoaca mila! Vocea domnului din boxe este atat de ondulata incat ma intreb cum poate sa vorbeasca articulat? Ba mai mult, cum reusesc fanii sa ii invete versurile?! Cum de nu i se spiraleaza corzile vocale?
Se pare ca ultimul hit este unul despre Elodia. Mi-am dat seama de asta pentru ca volumul a crescut cu niste decibeli la momentul redarii single-ului. Nu ma mira, dat fiind ca romanilor le place enorm sa invoce mortii.
Cateodata imi doresc ca libertatea de opinie sa fie obtinuta in urma unor probe de cultura! Imi imaginez chipul unui ascultator de tanguieli de parcare, atunci cand i-as spune toate astea. Initial n-ar intelege. Apoi, ranjitor, mi-ar baga o injuratura din aceea grea, sa ma usture urechile. Dupa care ar da casetofonul la maxim... sa crape timpanele... sa moara dusmanele... i-auzi, i-auzi!... ho-ho-hopa!...
Si s-ar rumeni gratarul... si s-ar sparge samanta... si s-ar tangui domnul din boxe fix in tavanul meu, pana in zori...
Iar sambata viitoare o luam de la capat, in aceeasi parcare.
Intrarea libera.
Se pare ca ultimul hit este unul despre Elodia. Mi-am dat seama de asta pentru ca volumul a crescut cu niste decibeli la momentul redarii single-ului. Nu ma mira, dat fiind ca romanilor le place enorm sa invoce mortii.
Cateodata imi doresc ca libertatea de opinie sa fie obtinuta in urma unor probe de cultura! Imi imaginez chipul unui ascultator de tanguieli de parcare, atunci cand i-as spune toate astea. Initial n-ar intelege. Apoi, ranjitor, mi-ar baga o injuratura din aceea grea, sa ma usture urechile. Dupa care ar da casetofonul la maxim... sa crape timpanele... sa moara dusmanele... i-auzi, i-auzi!... ho-ho-hopa!...
Si s-ar rumeni gratarul... si s-ar sparge samanta... si s-ar tangui domnul din boxe fix in tavanul meu, pana in zori...
Iar sambata viitoare o luam de la capat, in aceeasi parcare.
Intrarea libera.
vineri, 3 aprilie 2009
marți, 31 martie 2009
Note De Primavara
George Bacovia
Verde crud, verde crud...
Mugur alb, si roz si pur,
Vis de-albastru si azur,
Te mai vad, te mai aud!
Oh, puncteaza cu-al tau foc,
Soare, soare...
Corpul ce intreg ma doare,
Sub al vremurilor joc.
Dintr-un fluier de rachita,
Primavara,
O copila poposita la fantana
Te ingana
Pe campia clara...
Verde crud, verde crud...
Mugur alb, si roz si pur,
Te mai vad, te mai aud,
Vis de-albastru si azur.
Pornim sa batem campii!
Din gand in gand ajung la tine.
Ne privim cum ne priveste.
Mi-e din cat in cat mai bine
Cand ne iubim cat zicem "peste".
Pornim sa batem campii
Cu pumnii nostri grei.
Culegem flori de rodii
Crescute-n plopi de tei.
Te las o data si-ncordata
Imi intorc spatele pe dos:
"Din tot ce zboara se mananca
Doar ce e mai gustos!"
Iti arunc doar o privire.
Tu o culegi de pe jos.
Te injur imprejur, iubire,
Si, of! Uscata, ies...
Se-ngana noaptea pe ea insasi.
Pornim sa batem campii.
Luna e un colt de fildes.
Micsunele-n plopi cu salcii.
Ne privim cum ne priveste.
Mi-e din cat in cat mai bine
Cand ne iubim cat zicem "peste".
Pornim sa batem campii
Cu pumnii nostri grei.
Culegem flori de rodii
Crescute-n plopi de tei.
Te las o data si-ncordata
Imi intorc spatele pe dos:
"Din tot ce zboara se mananca
Doar ce e mai gustos!"
Iti arunc doar o privire.
Tu o culegi de pe jos.
Te injur imprejur, iubire,
Si, of! Uscata, ies...
Se-ngana noaptea pe ea insasi.
Pornim sa batem campii.
Luna e un colt de fildes.
Micsunele-n plopi cu salcii.
duminică, 29 martie 2009
Un An
A trecut deja un an. Azi ne-am intalnit, eu iesind din scara, tu hoinarind. Ti-am tras adanc, adanc de tot, in piept, mirosul. Ti-am simtit gustul pe buze si l-am sorbit adanc, adanc. Ne-am zambit frumos... Ne-am pierdut incet, adanc...
Te simt pe gene, in parul meu, pe piele, adanc de tot in plamani...
Ramai inca un an!
Saruta-ma! Ca gustul tau nu e nici unul!
Vreau sa ne pierdem o viata prin parcuri, eu - om, tu - primavara.
Te simt pe gene, in parul meu, pe piele, adanc de tot in plamani...
Ramai inca un an!
Saruta-ma! Ca gustul tau nu e nici unul!
Vreau sa ne pierdem o viata prin parcuri, eu - om, tu - primavara.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)